Având în vedere programul de finanțare pentru administrațiile publice locale pentru crearea de piste de biciclete, Obiectivul de investiții I.1.4 (P.N.R.R.) Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – infrastructurii pentru biciclete la nivel local/metropolitan, cele 11 organizații membre A.P.T.A. au înaintat un memoriu către
Consiliul Județean Iași – Iași County Council pentru 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝘁̦𝗶𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗹𝗲𝗴𝗲 𝗹𝗼𝗰𝗮𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗭𝗼𝗻𝗮 𝗠𝗲𝘁𝗿𝗼𝗽𝗼𝗹𝗶𝘁𝗮𝗻𝗮̆ 𝗜𝗮𝘀̦𝗶 𝗽𝗿𝗶𝗻𝘁𝗿-𝗼 𝗿𝗲𝘁̦𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗽𝗶𝘀𝘁𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗯𝗶𝗰𝗶𝗰𝗹𝗲𝘁𝗲.
Ciclismul urban și periurban este o modalitate de transport nepoluant, care trebuie să beneficieze de o mai mare atenție, în contextul măsurilor pe termen mediu și lung privind protecția climei, reducerea zgomotului și gestionarea calității aerului.
Comunitățile rurale limitrofe municipiului Iași sunt insuficient promovate și cunoscute, iar dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete va contribui la încurajarea utilizării bicicletei pentru conectarea cetățenilor la economia rurală și valorificarea patrimoniului turistic rural.
Infrastructura pentru biciclete aduce beneficii reale comunității locale, dintre care amintim următoarele:Un număr mai mic de mașini pe străzi înseamnă și un număr mai mic de accidente, deci o altă utilizare mai eficientă a resurselor pentru sănătate.
Crește nivelul de oportunitate și pentru persoanele care nu au permis, nu doresc o mașină dar și-ar putea găsi un loc de muncă într-un oraș/sat apropiat de cel în care locuiesc.
Poate duce la scăderea abandonului școlar, mai ales în zonele rurale. Utilizarea bicicletei poate fi o alternativă viabilă pentru copiii din familii defavorizate să meargă la școală.
Scade poluarea aerului și cea sonoră (un alt plus pentru sănătate).
Traficul fiind mai lejer, timpii petrecuți pe drum sunt mai mici, deci scade frustrarea și agresivitatea în trafic.
Reducerea blocajelor în trafic face ca timpul petrecut pe drum să fie mai redus, deci mai bine utilizat (timpul este cea mai importantă resursă, ce nu este regenerabilă).
sursă foto: https://commons.wikimedia.org/wiki