Ieri, la Marșul Pietonilor și Bicicliștilor, ne-am adunat pietoni – tineri, copii, vârstnici, utilizatori de scaun rulant și baston alb, precum și utilizatori de biciclete și trotinete, pentru a cere desființarea benzilor roșii neconforme și realizarea unor piste reale pentru biciclete.
APTA susține aplicarea principiilor de mobilitate urbană, pentru transport alternativ, nu doar pentru ca un număr cât mai mare de oamenii să meargă pe bicicletă. Ne dorim echitate între modalitățile de transport. 𝗟𝗮 𝗯𝗮𝘇𝗮 𝗺𝗼𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗶𝗶 𝘂𝗿𝗯𝗮𝗻𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗼𝗺𝘂𝗹, 𝗽𝗶𝗲𝘁𝗼𝗻𝘂𝗹. Să defavorizezi pietonul pentru a mima niște piste, descurajează atât pietonii cât și doritorii de utilizare a bicicletei. Dacă descurajezi pietonii, descurajezi utilizarea transportului de masă. Transportul în comun prioritizat, confortabil și predictibil este un element cheie pentru o mobilitate urbană sustenabilă.
Există temerea unor colegi bicicliști că, odată desființate benzile roșii, copiii și începătorii vor fi descurajați să mai meargă cu bicicleta. Copiii și bicicliștii începători circulă acum pe toate trotuarele. Și pe cele cu benzile rosii, și pe cele fără. Deci sunt și acum în ilegalitate, cu posibilitatea de a fi amendați. Ceea ce, din fericire, nu se întâmplă. Deci după desființarea benzilor roșii, copiii și începătorii vor continua să circule ca și până acum, cu grijă, respectând pietonii.
În schimb, actualele “piste” impactează negativ mult mai mulți ieșeni. Pietonii vulnerabili – mamele cu copii mici, vârstnicii, persoanele cu dizabilități – sunt în pericol pe trotuare. Am primit zeci de mesaje de la pietoni și utilizatori de biciclete care s-au accidentat sau au trecut prin situații riscante pe benzile roșii. În același timp, pentru utilizatorii de biciclete care vor să circule fluent, cu o viteză decentă, fără grija că le sare un copil în față, benzile roșii sunt un chin. Iar legislația nu le dă voie să circule pe carosabil, paralel cu benzile roșii, primind amenzi și fiind descurajați să mai circule cu bicicleta.
#Împreună cerem administrației siguranță pentru pietoni, trotuare libere, largi, atractive pentru mersul pe jos și piste corecte pentru biciclete.
Mulțumim super voluntarilor Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași, care ne-au ajutat enorm în desfășurarea mașului.
Mulțumirile noastre speciale se îndreaptă către Alexandrina Dinga, CIVICA și echipa @CeRe pentru tot sprijinul pe care ni l-au oferit în cadrul proiectului 𝗣𝗮𝘀𝗶 𝗰𝗶𝘃𝗶𝗰𝗶 𝗰𝗮𝘁𝗿𝗲 𝗼 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗿𝗻𝗶𝗰𝗮, prin programul Active Citizens Fund – Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Mulțumiri tuturor participanților și celor care ne-au sprijinit la acest eveniment!
Radio IaşiRadioHit IasiZiarul de Iasiapix.roZiarul EvenimentulIașul nostruG4 MediaRadio România CulturalStirileProTVFreeriderPunctRo