Iașul se află în prezent într-o situație critică în privința infrastructurii pentru biciclete: benzile roșii de pe trotuare sunt neconforme, după cum a constatat și Inspectoratul de Poliție Județean, realizarea Master Planului velo stagnează pentru că administrația oferă greu feedback, iar pista Tudor-Agronomie, promisă de ani buni, ce are avizul poliției este blocată de Comisia de circulație.
Acestea sunt câteva aspecte constatate împreună cu proiectanții Geoartis SRL care realizează Masterplanul pentru infrastructura velo cu care echipa APTA s-a întâlnit zilele trecute.
Deși există tot sprijinul din partea societății civile de a susține eforturile administrației în dezvoltarea infrastructurii pentru mijloacele active de transport, lipsește aplicarea măsurilor de către Primăria Municipiului Iași.
Iașul are nevoie de un început în realizarea pistelor reale pentru , iar traseul Agronomie-Tudor reprezintă momentul zero, care va aduce cu siguranță beneficii multiple comunității ieșene. Încurajăm primăria să realizeze acest traseu fără a se teme de a-i deranja pe șoferi. Toate orașele dezvoltate au reușit prin a lua spațiu din carosabil pentru piste și au dezvoltat transportul în comun. Rețeta este simplă. Restul este voință.
#IașulIubeștePietoniiȘiBicicliștii#IașulAccesibilPentruToți#OrașePentruOameni#ImplicareCivică#MobilitateSustenabilă