Inițiativa APTA pentru supraînălțarea trecerilor de pietoni în proximitatea unităților de învățământ din Iași a prins contur și urmează a fi votată în ședința de Consiliu Local de mâine, 31 august.
Reamintim că astfel de treceri și-au dovedit deja eficiența în multe orașe din lume dar și din țară, iar beneficiile sunt multiple: prin calmarea traficului crește siguranța pietonilor și scade poluarea fonică și a aerului, nefiind ridicate particule în aer de la viteză, vin în sprijinul persoanelor cu dificultăți locomotorii, trecerile fiind ridicate la nivelul trotuarului, descurajează parcarea mașinilor pe treceri și elimină disconfortul acumulării apei pe timp de ploaie.
Deliberativul și executivul ieșean trebuie să susțină acest proiect și să depășească în timp scurt faza de proiect pilot. Trecerile de pietoni supraînălțate salvează vieți și sunt o necesitate în preajma școlilor
» Primăria Municipiului Iași | Mihai Chirica | Daniel Juravle