Am trimis o solicitare catre Primăria Municipiului Iași pentru organizarea unei dezbateri publice asupra proiectelor de investiții propuse în Bugetul 2023.

Dintre investițiile noi, ne-a atras atenția proiectul 𝗔𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗶𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘁𝗿𝗮𝗻𝘀𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗹 𝘃𝗲𝗿𝗱𝗲 – 𝗣𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗶𝗻𝗲𝗹 𝗽𝗶𝗲𝘁𝗼𝗻𝗮𝗹 𝘀𝘂𝗽𝗿𝗮𝘁𝗲𝗿𝗮𝗻 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝘀𝗲𝗰𝘁𝗶𝗮 𝗴𝗶𝗿𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲 𝗣𝗼𝗱𝘂 𝗥𝗼𝘀 în valoare de 200,00 mii lei. Dorim să aflăm care sunt fundamentele din spatele acestei propuneri:
Cum se integrează o astfel de idee în PMUD și în strategia europeană de încurajare a transportului verde?
În ce alte orașe europene se mai construiește în zona centrala ceva asemănător (orașele asiatice nu ar trebui sa fie un element de referință)?
Pe cine ajută urcarea pietonilor pe un pasaj?
N-ar fi mai oportună bugetarea unui concurs de soluții pentru intersecția Podu Roș și cele adiacente, în acord cu principiile mobilității sustenabile, așa cum am propus în urma dezbaterii asupra pasajelor din Podu Ros, din 2021?
Totodată, am observat lipsa a 2 proiecte bugetate si anul trecut, nefinalizate: Proiectul „Accesibilizarea pietonalelor pe tronsonul Rond Păcurari – BCU – proiect IAȘUL ACCESIBIL PENTRU TOȚI” cu suma convenită cu executivul, 700 000 lei si Execuția proiectului Pistei pentru biciclete Tudor-Agronomie

Am înaintat următoarele propuneri noi de investiții pentru anul 2023:
Realizarea de benzi unice pentru transportul public pe toate bulevardele principale
Refacerea refugiilor stațiilor de tramvai conform normativelor în vigoare
Supraînălțarea trecerilor de pietoni din apropierea școlilor și din cartiere, și implementarea de School Streets la școlile unde este posibil
Implementare politicii de parcare realizată de către echipa specialistului Tudor Măcicăşan, conform specificațiilor prezentate și înaintate executivului (gheare blocare masini, parcometre etc.)
Perdele verzi pentru parcuri în locul panourilor fonoizolante.
#OrașePentruOameni#MobilitateSustenabilă#IașulIubeștePietoniiȘiBicicliștii#IașulAccesibilPentruToți